Tadici: „Avem cea mai bună echipă posibilă pentru Campionatul Mondial!”. Lotul României, fetele care au rezistat 4 ani în echipă, obiectivul naționalei U20 și alte detalii înaintea turneului din Ungaria care debutează mâine

Redactor:
Marius Hutu
Tadici:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționalele de tineret și juniori țin handbalul românesc în priză peste vară, toate cele patru reprezentative (două feminin și două masculin) fiind calificate la turneele finale. Reprezentativa feminină sub 20 de ani condusă de Gheorghe Tadici este prima care intră în scenă, începând de luni – 2 iulie, când va debuta într-o partidă cu Japonia la Campionatul Mondial din Ungaria. Startul turneului final este programat cu o zi mai devreme, când se va disputa partida Ungaria – Brazilia.

Pentru generația 98-99 este ultimul mare bal în sectorul juvenil, după patru ani în care nu a lipsit de la niciun turneu final. Atenția asupra acestui lot este sporită, având în vedere faptul că echipa are potențial, dispune de câteva jucătoare care peste ceva timp ar putea fi văzute și la prima reprezentativă. Interesant este faptul că jumătate din actuala echipă (Sorina Tîrcă, Daria Bucur, Alexandra Badea, Daciana Hosu, Teodora Popescu, Raluca Petruș, Andreea Tecar și Alexandra Banciu), practic scheletul de bază, a jucat și la Campionatul European din 2015, unde s-a clasat pe locul 4. Pentru această generație a urmat apoi un loc 14 la Campionatul Mondial sub 18 ani și un loc 9 la Campionatul European sub 19 ani. De fiecare dată în aceste ultime două cazuri, România a avut șansa de termina mai sus, dar nu a profitat de anumite momente. La CM U18 a fost eliminată de Danemarca în optimi după prelungiri, iar la Euro U19 a pierdut neașteptat în fața Olandei un meci decisiv pentru pătrunderea în grupa 1-8. Marea revanșă a generației 98-99 ar trebui să vină în Ungaria, la Debrecen, competiție la care va fi coordonată de Gheorghe Tadici.

Pentru a fi evitată o presiune suplimentară, înaintea acestei competiții nu s-a mai supralicitat obiectivul, ci România pleacă mâine dimineață cu gândul de a ajunge măcar în sferturile de finală. „Ungaria, Rusia, Danemarca, Norvegia, Franța, Olanda, Suedia, Germania, Coreea de Sud, Muntenegru și cu permisiunea d-voastră România se numără printre echipele bune de la Campionatul Mondial și se vor bate pentru a urca cât mai sus. Primele cinci au pretenții de medalii, noi ne propunem să ajungem în Top 8. Nu vreau să pun o presiune suplimentară pe fete, dar în niciun caz nu ne vom da la o parte dacă avem șansa să urcăm și mai sus. Apreciez că fetele sunt foarte bine pregătite, acum rămâne să vedem cum vor rezista la efort”, ne-a declarat Tadici.

Selecționata de tineret a avut o pregătire susținută înaintea Campionatului Mondial, începută cu o lună în urmă, având timp să se pună la punct din toate punctele de vedere, fizic, tactic, mental, etc. Gheorghe Tadici a apreciat că România se deplasează la Debrecen cu cel mai bun lot posibil: „Ar mai fi avut loc 4-5 fete în echipă, dacă nu ar fi avut probleme medicale, mă refer la Ana Maria Berbece, Andreea Tîrșoagă, Ana Vacariu sau Elena Nagy, pe care nu puteai să o iei după o operație de ligamente, pentru că n-ar fi rezistat la o lună de pregătire intensă. Apoi, campionatele interne s-au încheiat la jumătatea lunii mai, astfel că și dacă ai fi vrut să mai înlocuiești o jucătoare, nu aveai cu cine, pentru că ar fi venit nepregătită. Spun că avem cel mai bun lot la Campionatul Mondial. Am mers pe jucătoare care au participat din iarnă și până acum la cel puțin trei acțiuni. Baza au fost fetele care au participat și în calificări. Am mers și pe jucătoare de perspectivă pentru lotul de senioare, pentru că până la urmă menirea loturilor naționale de juniori este să producă pentru primele reprezentative. Sper ca peste un an de zile pe toate aceste fete să le regăsim în Liga Națională. Toate au potențial să joace la echipe din Liga Națională, nu doar să figureze la număr în loturi”

Lotul României pentru Campionatul Mondial de tineret

  • Portari: Daciana Hosu (Corona Brașov), Raluca Kelemen (HC Zalău), Cristina Lung (SCM Craiova)
  • Extreme stânga: Andreea Mihart (Danubius Galați), Diana Nichitean (HC Zalău), Bianca Marin (CSM București)
  • Interi stânga: Sorina Tîrcă (Corona Brașov), Raluca Petruș (U Cluj), Alexandra Severin (Dinamo)
  • Centri: Andreea Popa (Rapid), Alexandra Banciu (Dinamo)
  • Interi dreapta: Daria Bucur (Corona Brașov), Andreea Tecar (Minaur Baia Mare)
  • Extreme dreapta: Alexandra Badea (HCM Rm. Vâlcea), Bianca Berbece (Activ Plopeni)
  • Pivoți: Teodora Popescu (SCM Craiova), Andreea Stângă (HC Zalău)
  • Din lotul de 17, o handbalistă va rămâne rezervă. La turnele finale, Gheorghe Tadici a fost mai mereu adeptul unei echipe cu trei portari, astfel că foarte probabil ca rezervă va începe o jucătoare de câmp.

Ca și strategie, România își propune să obțină cel puțin locul 2 în Grupa C, din care face parte, pentru a prinde un culoar cât mai bun în fazele eliminatorii. „Am făcut câteva vizionări, dar avem mai puține date despre Japonia. Paraguay nu ar trebui să fie o problemă, jocurile cheie din grupă vor fi cu Olanda și Danemarca. Olandezele au făcut două jocuri foarte bune cu Suedia și Rusia, iar pe daneze le-am văzut pe viu la turneul din Norvegia, unde nu au venit chiar cu toată trupa. Locul 2 în grupă ar fi foarte bun, deși dacă privești mai sus te poate duce într-un meci direct cu Franța (campioana europeană en-titre la această generație). Parcă n-aș vrea Franța într-un meci eliminatoriu, dar competiția te obligă să joci cu toată lumea dacă vrei să ajungi sus”, a analizat Gheorghe Tadici.

Programul naționalei în Grupa C

  • 2 iulie: România – Japonia, ora 15:00
  • 4 iulie: România – Paraguay, ora 17:00
  • 5 iulie: România – Olanda, ora 19:00
  • 7 iulie: România – Danemarca, ora 16:30
  • 8 iulie: România – Angola, ora 19:00
  • Primele patru echipe se califică în optimile de finală

Naționala U20 va pleca duminică dimineață la Debrecen și va efectua și un prim antrenament în Ungaria înaintea partidei cu Japonia. România va juca meciurile din grupă în arena mai mică din localitatea maghiară, cea în care evoluează de regulă și echipa DVSC, una din formațiile de tradiție ale primei ligi din Ungaria.

Grupele Campionatului Mondial

  • Grupa A: Ungaria, Norvegia, Muntenegru, Brazilia, Coasta de Fildeș, Portugalia
  • Grupa B: Rusia, Coreea de Sud, Slovenia, China, Islanda, Chile
  • Grupa C: Danemarca, Olanda, România, Angola, Paraguay, Japonia
  • Grupa D: Franța, Germania, Spania, Croația, Suedia, Egipt

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt în spatele unui TIR pe o șosea din Hunedoara
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×